România plătește tot mai scump pentru banii împrumutați: aproape 7 milioane de lei/oră, doar dobânzi. Cum a crescut datoria în ultimii ani

Nu datoria în sine sperie. Toate statele moderne funcționează pe datorie. America trăiește pe datorie. Franța, la fel. Italia respiră prin datorie. Diferența este alta: cât te costă să te împrumuți și cât de credibil ești atunci când ceri bani. Iar aici România începe să plătească nota de plată.

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), la finalul lunii februarie 2026, datoria externă totală a ajuns la 229,963 miliarde de euro. Este un nou maxim istoric și o creștere de 1,5 miliarde de euro în doar două luni, arată News.ro.

La prima vedere, cifra poate părea abstractă. Dar datoria nu este doar un indicator macroeconomic rece. Este un mecanism viu, care consumă bani reali, în fiecare zi. Și acești bani nu vin din aer. Vin din taxe, mai preis, din buzunarele românilor.

Datoria externă și datoria publică nu sunt același lucru

Când vorbim despe datoria externă și datoria publică apare prima confuzie majoră. Cei aproape 230 de miliarde de euro nu reprezintă doar împrumuturile statului. Datoria externă totală include trei mari componente:

• împrumuturile guvernului,
• împrumuturile sistemului bancar,
• împrumuturile companiilor private.

Cu alte cuvinte, aceasta este fotografia întregii economii românești în relația sa cu creditorii externi. Dar pentru cetățean, partea importantă este alta: datoria publică. Pentru că aceea este cea care se plătește din buget, adică din TVA, din accize, din impozitul pe salariu, din fiecare litru de carburant și din fiecare factură. Mai precis, din buzinarul nostru, al fiecăruia.

Dobânzile, o gaură bugetară în sine

În 2026, România a bugetat 60,8 miliarde de lei doar pentru plata dobânzilor. Nu pentru reducerea datoriei, nu pentru rambursarea principalului (returnarea sumei efectiv împrumutate). Doar pentru costul banilor deja luați, adică dobânzi. Asta înseamnă aproximativ 12 miliarde de euro. Ca ordin de mărime, este una dintre cele mai mari linii de cheltuieli din buget.

În 2025, România plătea 50,5 miliarde de lei pe dobânzi, iar în 2023, doar 29,9 miliarde. Asta înseamnă că în trei ani costul dobânzii s-a dublat. Și aici apare ironia rece a politicii fiscale: te împrumuți ca să acoperi deficitul, apoi plătești dobânzi atât de mari încât acestea creează un nou deficit. Este mecanismul perfect al cercului vicios, unul care funcționează impecabil. Doar că împotriva ta.

Aproape 7 milioane de lei pe oră doar pentru dobânzi

Cifrele mari devin mai clare când sunt „sparte”. 60,8 miliarde de lei pe an înseamnă:

• 5 miliarde lei pe lună
• 166 milioane lei pe zi
• aproape 7 milioane lei pe oră. În fiecare oră, zi și noapte, weekend sau sărbătoare. Adică chiar și în timp ce oamenii dorm, dobânda lucrează și facturează. Aceasta este partea invizibilă a datoriei. Nu o vezi, dar o plătești.

Rostogolirea datoriei: sportul național al finanțelor publice

În 2026, necesarul brut de finanțare al statului este de aproximativ 278,5 miliarde de lei. Aici intră două componente: deficitul nou, estimat la circa 127,8 miliarde lei, și datoria veche, care trebuie refinanțată, aproximativ 150,7 miliarde lei, arată cifrele date de Reuters.

Acesta este punctul esențial. Statul nu plătește datoria veche din economii, ci se împrumută din nou ca să plătească împrumuturile vechi. Este echivalentul financiar al unui credit făcut pentru a închide alt credit și funcționează cât timp cineva este dispus să te crediteze. Problema apare când acel cineva începe să ceară dobânzi tot mai mari, și exact asta se întâmplă.

Aici apare conceptul-cheie: riscul de țară. Investitorii nu împrumută state din simpatie, ci împrumută pe baza unui calcul simplu: cât de probabil este să-mi recuperez banii? Iar România vine cu trei vulnerabilități clare: deficit bugetar mare, instabilitate politică – în special după ultimele evenimente care au aruncat țara în criză politică – și presiune pe curs, care este, cel puțin parțial, tot un efect al acestui eveniment politic. Iar piața taxează aceste lucruri imediat, nu peste un an, nu după alegeri. Imediat. Dobânda este limbajul pieței, iar în cazul României, limbajul acesta devine din ce în ce mai scump.

Față de 2024, datoria externă a explodat

În 2024, datoria externă era la aproximativ 177–186 miliarde euro, în funcție de luna analizată. La finalul lui 2025, ajunsese la 227,347 miliarde euro, arată The Romania Journal. În februarie 2026, urca la 229,963 miliarde. Creșterea este de peste 50 de miliarde de euro în aproximativ doi ani. Pentru comparație, aceasta este aproape echivalentul întregului buget anual consolidat al României pentru sănătate și educație la un loc. Cu alte cuvinte, în doi ani, România a adăugat în datorie echivalentul unei generații de investiții publice.

Dacă împărțim doar dobânzile la populația rezidentă, rezultatul este brutal: aproximativ 3.200 lei pe an per locuitor și circa 267 lei pe lună pe locuitor. Inclusiv pentru copii și pentru pensionari.

Statistic, fiecare român „plătește” dobânda datoriei. Dacă adăugăm și refinanțarea și serviciul total al datoriei, povara anuală trece de 200 miliarde lei. Asta înseamnă peste 40 miliarde euro sau peste 2.100 euro pe cap de locuitor. Deși nu este o taxă directă, efectul este identic: mai puțini bani disponibili pentru altceva.

Dobânzile, costul trecutului, plătit în prezent

Dobânda a ajuns concurent direct cu spitalele și școlile, iar asta este adevărata dramă bugetară. Cu acești bani nu se construiește nimic, nu se repară drumuri, nu se fac spitale, nu cresc salariile. Dobânzile sunt costul trecutului plătit în prezent.

Cele 60,8 miliarde lei alocate dobânzilor reprezintă sume comparabile cu bugetele cumulate ale unor ministere-cheie. Este genul de cheltuială care nu produce capital politic, nu-ți dă ocazia să  tai panglica și să te lauzi cu realizarea. Dar trebuie să o plătești.

De ce ne costă atât de mult

România se împrumută scump din trei motive. Primul este deficitul bugetar, adică atunci când cheltuiești mai mult decât încasezi. Este situația din ultimii ani, motiv pentru care a trebuit să se împrumute.

Al doilea motiv este percepția de risc. Investitorii cer dobânzi mai mari dacă văd dezechilibre fiscale. Iar situația politică din utima vreme nu a fost favorabilă.

Al treilea motiv este inflația. Dobânzile mari combat inflația, dar cresc costul datoriei. Este un cerc vicios: deficitul produce datorie, datoria produce dobânzi, iar dobânzile apasă pe deficit. Și ciclul continuă.

BNR arată că 79,4% din datoria externă este pe termen lung. Asta pe de o parte înseamnă stabilitate, deci nu există pericol imediat de colaps. Dar, pe de altă parte, stabilitatea nu este sinonimă cu confortul. Poți avea o datorie perfect gestionabilă și totuși extrem de scumpă. Exact ca un credit bancar pe care îl poți plăti, dar care îți mănâncă jumătate din venit. Exact asta începe să facă România.

Factura reală a anului 2026

Dacă 2024 a fost anul expansiunii datoriei și 2025 anul consolidării ei, 2026 este anul în care costul devine imposibil de ignorat. 12 miliarde euro dobânzi și peste 150 miliarde lei refinanțări. Astfel, deficitul nou este de peste 127 miliarde lei și am ajuns la o dependență structurală de piețele financiare.

Iar aici apare întrebarea pe care guvernele o evită mereu: cât timp mai poți crește datoria fără să sacrifici viitorul? Pentru că datoria nu este periculoasă când o faci, ci devine periculoasă când începi să o plătești. Și România a intrat exact în această etapă, în care împrumuturile nu mai sunt doar un instrument de politică fiscală, ci au devenit o obligație zilnică, și încă una scumpă, rigidă, din ce în ce mai greu de ignorat.