România discută cu U.S. International Development Finance Corporation (DFC) pentru înființarea unui fond de investiții România-SUA, care ar urma să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministrul a precizat că a avut o nouă întâlnire cu reprezentanții DFC la New York, alături de președintele Nicușor Dan.
Discuții începute în 2025, la Washington
Fondul propus ar viza investiții în energie, infrastructură digitală, minerale critice și alte active strategice ale României.
„Suntem în acest dialog încă de la începutul mandatului noii conduceri a DFC. În octombrie anul trecut, la Washington, l-am întâlnit pe noul CEO al instituției, Ben Black. La doar câteva zile după confirmarea sa în funcție. A fost primul dialog la acest nivel între un oficial român și noua conducere a DFC și un moment important pentru deschiderea discuției privind atragerea capitalului american în proiectele strategice ale României. În special în energie și infrastructură”, a scris Nazare.
Discuțiile au continuat în noiembrie 2025, la Atena, cu reprezentanții DFC și ai US EXIM. Alte întâlniri au avut loc în primăvară, la Dubrovnik. Inclusiv la nivel tehnic între DFC și Banca de Investiții și Dezvoltare. În august, DFC a trimis o echipă de specialiști la București pentru identificarea și evaluarea unor proiecte de investiții, potrivit ministrului.
„În paralel, am continuat, în mai multe runde de întâlniri, discuțiile cu Conor Coleman, Directorul de Investiții al DFC, pe teme precum energia nucleară, gazele naturale, infrastructura, tehnologia și alte sectoare strategice. Ulterior, la București, am extins discuția asupra rolului Băncii de Investiții și Dezvoltare și asupra modului în care poate fi utilizat capitalul american și românesc pentru a mobiliza volume mult mai mari de investiții private”, a afirmat Alexandru Nazare.
Discuțiile au ajuns la proiecte și structuri de finanțare
Potrivit ministrului de Finanțe, acesta este un pas important în consolidarea componentei economice a Parteneriatului Strategic.
„În ultimul an am construit, consecvent, relația cu noua conducere a DFC. Am trecut de la primele contacte și discuții exploratorii la identificarea unor proiecte și la analiza unor mecanisme concrete de finanțare. Acum, discuția se mută de la acces și contacte la investiții, structuri de finanțare și proiecte concrete. Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite are deja o fundație solidă pe componenta politică și de securitate. În ultimul an am lucrat pentru a consolida și dimensiunea sa economică. Obiectivul este clar. Mai mult capital american în România, mai multă tehnologie. Mai multe investiții și capacități de producție dezvoltate aici”, se arată în postarea făcută de ministrul finanțelor Alexandru Nazare.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/publicdomainpictures-us-flag-2197571280.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/concediat-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/bbuicc-2026-podiumedited.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/ministerul-finantelor.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/22043.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-14-at-18-24-09.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/cale-ferata.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/startupstockphotos-office-5941321280.jpg)