China critică naționalizarea British Steel. Londra apără o industrie strategică pe banii contribuabililor

Pentru Londra, însă, alternativa ar fi fost închiderea ultimelor furnale capabile să producă oțel primar în Regatul Unit. Miza este industrială și strategică, dar factura este cât se poate de concretă. Combinatul din Scunthorpe consumă aproximativ 1,3 milioane de lire sterline din fonduri publice în fiecare zi.

Guvernul britanic a naționalizat British Steel, preluând integral compania de la grupul chinez Jingye. Decizia urmărește menținerea producției la Scunthorpe și protejarea a circa 2.700 de locuri de muncă directe. De asemenea, evitarea unei dependențe totale de importuri pentru anumite categorii de oțel.

Beijingul a reacționat dur. Ministerul chinez al Comerțului a declarat că se opune ferm măsurii și că este „profund nemulțumit”. Potrivit instituției, intervenția Londrei ar încălca drepturile și interesele legitime ale Jingye. De asemenea, ar afecta încrederea companiilor chineze care intenționează să investească în Regatul Unit. China a cerut respectarea acordurilor bilaterale de protejare a investițiilor.

Deocamdată, amenințarea Beijingului rămâne formulată în limbaj diplomatic. China spune că va sprijini firmele chineze să-și apere drepturile, dar nu a precizat ce măsuri ar putea adopta. Ar putea urma presiuni diplomatice, negocieri privind despăgubirile sau chiar un litigiu în baza tratatului bilateral de investiții. Nu există însă, în acest moment, o măsură concretă anunțată public.

O companie privată, administrată deja de stat

Naționalizarea nu a apărut din senin. Guvernul britanic controla operațional combinatul încă din aprilie 2025, după ce negocierile cu Jingye privind viitorul furnalelor au eșuat. Proprietatea rămăsese formal la grupul chinez, dar statul britanic finanța activitatea și lua deciziile esențiale. Era o situație comodă mai ales pentru statistici: compania era privată pe hârtie, în timp ce contribuabilul plătea pentru menținerea ei în funcțiune.

Jingye anunțase anterior că British Steel pierdea aproximativ 700.000 de lire pe zi. După intervenția guvernamentală, costul suportat de stat a devenit și mai mare.

National Audit Office, instituția britanică de audit public, arată că guvernul a cheltuit 377 de milioane de lire între 12 aprilie 2025 și 31 ianuarie 2026. Din această sumă, 359 de milioane de lire au fost furnizate companiei pentru materii prime, salarii, energie și alte cheltuieli operaționale. Alte 15 milioane de lire au mers către consultanți.

La ritmul calculat de auditori, costul intervenției urma să depășească 642 de milioane de lire până la sfârșitul lunii iunie 2026. Funcționarea combinatului costa aproximativ 1,3 milioane de lire pe zi, fără un buget final, fără un calendar clar de rambursare și fără o dată certă la care sprijinul se va încheia.

La un asemenea ritm, o lună de funcționare înseamnă aproape 40 de milioane de lire. Un an ar putea costa în jur de 475 de milioane de lire, dacă pierderile și finanțarea zilnică rămân constante. Nu este o prognoză oficială, ci o simplă extrapolare. Dar arată dimensiunea găurii pe care statul încearcă să o numească politică industrială.

De ce nu închide Londra combinatul

Scunthorpe operează ultimele două furnale active din Regatul Unit. Acestea produc oțel primar din minereu de fier, cocs și calcar. Dacă producția s-ar opri, Regatul Unit ar deveni singurul stat din G7 fără capacitatea de a fabrica oțel primar pe teritoriul propriu. Celelalte capacități britanice folosesc în principal cuptoare cu arc electric. Acestea topesc fier vechi, consumă mai puțină energie și generează emisii mai reduse, dar nu pot furniza încă toate tipurile și volumele de oțel produse la Scunthorpe.

Combinatul livrează inclusiv șine și produse folosite în infrastructură și construcții. Închiderea sa ar crește dependența de importuri într-o perioadă în care oțelul este tratat tot mai mult ca resursă strategică. Lanțurile de aprovizionare, apărarea, energia și infrastructura feroviară nu funcționează prea bine doar cu promisiunea că marfa va veni la timp din străinătate.

Pe lângă cei aproximativ 2.700 de angajați direcți, activitatea susține alte mii de locuri de muncă în transport, servicii și furnizare de materii prime. Guvernul a ales, prin urmare, să cumpere timp până când vor fi disponibile tehnologii alternative și un plan industrial viabil.

Jingye cere bani. Statul spune că despăgubirea poate fi zero

Grupul chinez solicită compensații pentru pierderea companiei. Guvernul britanic susține însă că negocierile nu au produs un acord care să ofere valoare contribuabilului. Valoarea despăgubirii urmează să fie stabilită de un evaluator independent. Oficialii britanici au avertizat că suma ar putea fi chiar zero. Explicația este simplă: dacă datoriile și obligațiile companiei depășesc valoarea activelor, acționarul poate rămâne cu o proprietate valoroasă mai ales sentimental.

Potrivit National Audit Office, British Steel urma să înregistreze pierderi operaționale suplimentare de 343 de milioane de lire până în iunie 2026. Tot până atunci, diferența dintre datorii și active era proiectată să ajungă la 866 de milioane de lire. Prin urmare, disputa privind despăgubirea nu va porni doar de la sumele pe care Jingye afirmă că le-a investit, ci și de la valoarea economică efectivă a companiei în momentul preluării.

Cazul British Steel poate tensiona relațiile dintre Londra și Beijing, conform BBC. China consideră că argumentul securității naționale este folosit prea larg pentru a interveni împotriva investitorilor chinezi. Regatul Unit răspunde că nu putea abandona o capacitate industrială esențială după ce proprietarul privat nu a prezentat o soluție acceptabilă. Ambele poziții conțin o parte de adevăr.