O treime din România riscă deșertificarea. Rețelele vechi pierd jumătate din apa tratată înainte să ajungă la populație

O treime din teritoriul țării și aproximativ 40% din suprafața agricolă sunt expuse riscului de aridizare și deșertificare, avertizează Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei și manager Klarwin Water Platform, la NewsEdge.

Avertismentul vine de Ziua mondială a combaterii deșertificării și secetei, marcată pe 17 iunie. Potrivit Sabinei Pistol, România nu își mai permite să trateze apa ca pe o resursă inepuizabilă.

„România pierde 50% din apa tratată care pleacă spre populație”, spune Sabina Pistol. Datele citate de specialiști arată că țara pierde anual peste 565 de milioane de metri cubi de apă prin rețelele publice. Pierderile apar în principal din cauza conductelor vechi, a avariilor nedetectate, a erorilor de măsurare și a consumului necontorizat.

Seceta a devenit o problemă recurentă

Anii 2022, 2023 și 2024 s-au numărat printre cei mai secetoși din istoria recentă a României. Tendința a continuat și în 2025, iar efectele se văd deja în viața de zi cu zi. „România aparent are un potențial hidrologic important, dar acesta nu este uniform distribuit și nu este cel mai bine gestionat”, explică Sabina Pistol. Cele mai vulnerabile sunt comunitățile mici, mai ales cele rurale. Acestea depind de surse locale și au o capacitate redusă de stocare. În perioadele critice de vară, autoritățile pot introduce restricții pentru consumul de apă.

În aceste situații, apa potabilă pentru uz casnic devine prioritară. Activități precum irigarea grădinilor sau umplerea piscinelor pot fi interzise temporar.

Fenomenul se repetă aproape anual. În august 2024, peste 600 de localități au fost afectate de secetă, potrivit datelor ANAR. Alimentarea cu apă a fost asigurată cu restricții în sute de comunități.

Zonele cele mai expuse deșertificării

Cele mai expuse regiuni sunt sudul Câmpiei Române, Oltenia, Bărăganul, sudul Dobrogei, sud-estul Moldovei și Banatul. În Oltenia, fenomenul are deja o imagine cunoscută. Zona din sudul județului Dolj, în jurul localităților Dăbuleni și Bechet, este una dintre cele mai afectate.

Aproximativ 100.000 de hectare sunt afectate direct. În fiecare an, peste 1.000 de hectare de sol fertil se transformă în dune de nisip. Peste 20% din suprafața județului Dolj este deja afectată de deșertificare.

Cauzele sunt multiple și cunoscute. Temperaturile cresc, iar precipitațiile devin tot mai rare sau neregulate. Perdelele forestiere au fost tăiate, iar sistemele de irigații s-au degradat după 1990.

În unele zone, adaptarea a început deja. La Dăbuleni, fermierii și cercetătorii testează culturi potrivite pentru climă aridă. Printre acestea se numără pepenii pe nisip, kiwi, măslinul, curmalul chinezesc, kaki, fisticul și banana nordului. Schimbarea arată însă cât de mult s-a modificat realitatea agricolă. În anumite regiuni, agricultura clasică nu mai poate funcționa după regulile vechi.

Paradoxul apei pierdute

În timp ce seceta impune restricții, România pierde cantități uriașe de apă deja tratată. Potrivit datelor oficiale transmise Comisiei Europene pentru 2024, pierderile din rețelele publice depășesc 565 de milioane de metri cubi pe an.

Sabina Pistol spune că România și-a permis mult timp aceste pierderi, deoarece sursele de apă compensau risipa. În prezent, acest lucru nu mai este posibil. „Pe fondul secetei, nu ne mai permitem. Pur și simplu nu mai avem apa pe care să o tratăm pentru a compensa acele pierderi”, explică Sabina Pistol.

Diferența față de alte state europene este mare. În unele țări din vestul Europei, pierderile de apă sunt sub 10%. În România, obiectivul realist este reducerea pierderilor sub 20%. Potrivit Sabinei Pistol, acest obiectiv poate fi atins în 5-10 ani. Condiția este ca investițiile să fie susținute, iar tehnologiile moderne să fie folosite constant.

Criza de la Paltinu a arătat o altă vulnerabilitate

Criza de la Barajul Paltinu a arătat că problema apei nu ține doar de cantitate. Uneori, apa există, dar sistemul nu o poate trata suficient de repede. Golirea programată a barajului pentru lucrări, combinată cu ploi torențiale, a crescut puternic turbiditatea apei brute. Stația de tratare Voila nu a mai putut asigura apa potabilă în condiții normale. Peste 100.000 de oameni din 13 localități au rămas fără apă potabilă mai mult de o săptămână. Printre localitățile afectate s-au numărat Câmpina, Băicoi, Breaza și Moreni.

Efectele s-au transmis rapid în comunitate. Școli și grădinițe au fost închise, iar spitalele au fost afectate. Autoritățile au intervenit cu cisterne, apă din rezervele de stat și distribuție prin ISU.

Cazul a ridicat însă o întrebare importantă. Ce se întâmplă atunci când stația fixă de tratare este depășită de calitatea apei brute? O soluție poate fi folosirea tehnologiilor mobile de tratare. Instalațiile de ultrafiltrare pot funcționa temporar în situații critice. Acestea pot trata apă cu turbiditate ridicată și pot menține alimentarea acolo unde sistemul clasic cedează.

Milioane de români depind încă de fântâni

Criza apei nu ține doar de secetă și pierderi. Ea are legătură și cu accesul la apă sigură. La finalul anului 2024, aproximativ 77,6% din populația României era conectată la sistemul public de apă. Rata de racordare la canalizare era de 60,7%, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.

Aproximativ 4 milioane de români depind în continuare de fântâni și puțuri. Problema este mai gravă în mediul rural. În regiunea Nord-Est, peste jumătate dintre locuitori nu au apă la robinet. În multe sate, sursele individuale sunt vulnerabile la secetă și contaminare. Analizele efectuate în unele județe au indicat depășiri pentru amoniu, nitrați, bacterii coliforme, E. coli sau enterococi.

Riscul este mai mare pentru sugari și copii mici, mai ales în cazul apei cu nitrați peste limitele admise. În aceste comunități, soluția nu poate fi doar extinderea lentă a rețelelor. Până la investițiile mari, sunt necesare soluții locale și flexibile. Printre acestea se numără stațiile mobile, osmoza inversă, ultrafiltrarea, clorinarea și tratarea punctuală a surselor contaminate.

Tehnologia poate reduce pierderile

Una dintre soluțiile folosite deja în România este monitorizarea rețelelor cu senzori acustici. Aceștia pot identifica avariile fără să fie nevoie de săpături extinse și fără întreruperea alimentării. Principiul este simplu. O scurgere produce vibrații și sunete specifice în conductă. Senzorii captează semnalele, iar operatorii pot localiza mai rapid zona afectată.

„În prezent, 860 de kilometri din cei peste 80.000 de kilometri de rețea de distribuție a apei potabile sunt monitorizați cu această tehnologie”, spune Sabina Pistol. Rezultatele comunicate arată că 20 de senzori instalați în rețea au dus la reducerea pierderilor cu peste 100.000 de metri cubi într-un singur an. Raportat la dimensiunea rețelei naționale, procentul monitorizat rămâne foarte mic. Totuși, exemplul arată că apa poate fi recuperată înainte de construirea unor noi captări.

Într-o țară afectată tot mai des de secetă, reducerea pierderilor este una dintre cele mai rapide forme de adaptare.

Apa devine o miză strategică

Problema apei nu mai poate fi tratată ca un subiect izolat de mediu. Ea afectează sănătatea publică, agricultura, infrastructura, energia și administrația locală.

Seceta pune presiune pe râuri, lacuri, fântâni și sol. Deșertificarea schimbă harta agricolă a sudului. Rețelele vechi risipesc apă tratată, iar comunitățile mici sunt primele afectate. Episoade precum cel de la Paltinu arată că vulnerabilitatea apare și atunci când apa există. Dacă sistemul nu o poate trata, populația rămâne expusă. România are nevoie de investiții în rețele, monitorizare și reducerea pierderilor. În același timp, sunt necesare soluții de tratare adaptate noilor riscuri climatice. În următorii ani, întrebarea esențială nu va fi doar câtă apă are România. Miza va fi câtă apă reușește să păstreze, să trateze și să livreze oamenilor.