Producătorii auto din Europa reînvie tot mai multe modele clasice din deceniile trecute, în speranța că îi pot ajuta să facă față unui val tot mai mare de rivali chinezi și să atragă noi cumpărători de vehicule electrice (EV).
Miza este uriașă. Cererea de vehicule electrice a crescut fulminant în Europa, odată cu explozia prețurilor la combustibili. Producătorii chinezi însă dețineau aproape 11% din piața europeană în al doilea trimestru, potrivit Schmidt Automotive Research. Avantajul lor este evident – majoritatea modelelor din China sunt mai ieftine și beneficiază de o tehnologie mai avansată decât mărcile locale.
Europenii se grăbesc și ei să reducă costurile și să recupereze decalajul tehnologic, dar distanța este destul de mare. În acestea condiții, „moștenirea istorică” se conturează ca fiind unul dintre puținele avantaje pe care noii intrați din China nu le pot reproduce cu ușurință.
Iar strategia a dat deja roade pentru compania franceză Renault. Noua versiune electrică a modelului Renault 5, lansat inițial în 1972, este cel mai bine vândut vehicul electric de dimensiuni medii din Europa până în acest moment al anului. Versiunea actualizată a celebrului R5 – cunoscut în SUA și Canada sub numele „ Le Car” și în Marea Britanie drept „ Le Skateboard” – a ajutat la creșterea veniturilor grupului din prima jumătate a anului cu 9%. „Căutăm să ne diferențiem și, totodată, să evocăm un anumit răspuns emoțional”, a declarat șeful de design al Grupului Renault, Laurens van den Acker.
Rețeta succesului Renault a fost preluată rapid și de alți producători. De exemplu, Stellantis a prezentat la Salonul Auto de la Paris din această săptămână o versiune electrică a legendarului Citroën 2CV, produs între anii 1948 și 1990. Iar modelul electric Polo de la Volkswagen împrumută masiv din epoca de aur a modelului Golf din anii ’80.
O strategie pentru atragerea nostalgicilor?
Pentru unii cumpărători, strategia pare să funcționeze.
„Impulsul de a avea un nou Renault 5 a fost mult mai puternic decât reținerile mele în privința deținerii unui automobil electric. Motivul principal pentru care îl iubesc este faptul că e un Renault 5”, a declarat britanicul Chris Litchfield, în vârstă de 51 de ani, care a cumpărat pentru prima dată un vehicul electric în luna mai.
La rândul său, ID. Polo de la Volkswagen, parte dintr-o serie de vehicule electrice accesibile concepute pentru a ține piept rivalilor chinezi, a declanșat o reacție similară. Pentru aceasta, producătorul a inclus un mod opțional retro pentru planșa de bord, care imită vitezometrul clasic al primelor modele Golf și redă muzică de pe o casetă virtuală.
Stellantis speră la un succes similar cu noul 2CV electric, vizând fanii înfocați ai mașinii compacte și atrăgând în același timp un public mai larg care caută un vehicul electric accesibil.
„Este remarcabil că vedem genul acesta de abordare retro la vehiculele electrice mici și accesibile din Europa, pentru că acolo va fi cea mai puternică presiune a prețurilor din partea mărcilor chinezești”, a declarat Robert Dooley, strateg principal de design la Car Design Research. Având în vedere marjele de profit reduse pentru mașinile mici, „orice poți face pentru a adăuga un pic mai multă valoare va fi bine primit”, a adăugat el.
Recursul la istorie are limitele sale
Deși abordarea retro are potențial în Europa, unde familiile au rămas adesea loiale anumitor modele și designuri timp de generații, s-ar putea să nu funcționeze în altă parte și nici la nesfârșit, consideră Van den Acker.
„Simbolurile nu sunt eterne. Își au momentul lor de glorie”, susține șeful de design al Grupului Renault. Potrivit acestuia, producătorii auto trebuie să identifice oportunitatea potrivită, deoarece simbolul unei generații poate fi înlocuit de cel al alteia.
Unele încercări anterioare au avut un succes limitat. Interesul inițial puternic pentru microbuzul electric ID. Buzz de la Volkswagen s-a stins pe măsură ce consumatorii din SUA au fost descurajați de prețul și de autonomia sa.
Modelul Beetle, al cărui design clasic din secolul XX și-a depășit originile din epoca nazistă prin intermediul contraculturii anilor ’60, nu a ajuns niciodată în era EV. Volkswagen a oprit producția acestuia în 2019, pe măsură ce gusturile consumatorilor s-au îndreptat spre SUV-uri.
„Nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche bazându-ne pe istoria noastră”, a spus un reprezentant Volkswagen, subliniind importanța unor caracteristici precum încărcarea rapidă și conducerea autonomă. „Ar trebui să excelăm în tehnologiile de care avem nevoie pentru viitor.”
Există, de asemenea, riscul de a dezamăgi fanii. Înaintea lansării noului 2CV electric, Citroën a cerut părerea colecționarilor modelului original cu privire la elementele care ar trebui păstrate. Respondenții au evidențiat accesibilitatea, ușurința în conducere și plafonul textil emblematic.
Însă pentru Thierry Jouanny, șeful unui club francez de colecționari de 2CV, orice reînviere trebuie să capteze și atracția emoțională a originalului. „Noul 2CV trebuie să aibă acel ceva greu de exprimat în cuvinte. Acel element care atrage oamenii, astfel încât să nu mai fii o persoană anonimă care se pierde în mulțime”, a precizat Jouanny, citat de Reuters.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/renault5e-techelectric-sursa-foto-wikimedia-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/business-pro-visual.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/worried-businessman.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/bani.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/startup.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/09/firma-mica.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/pnrr2.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/chip-ai--sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/citroen-2cv.jpg)