Impozitarea cu 16% a dividendelor schimbă jocul fiscal. România pierde teren în competiția regională pentru capital

Impozitul pe dividende nu este doar o linie din Codul fiscal. El arată cum tratează statul capitalul privat. Când cota crește, investitorii nu se uită doar la bugetul României, ci compară alternative.

Această comparație este tot mai dură. România are, din 2026, o cotă de 16% pe dividende, atât pentru rezidenți, cât și pentru nerezidenți. Există posibile reduceri prin directive europene sau tratate fiscale, dar discutăm despre impozitarea aplicabilă în mod general.

O cotă care schimbă calculul antreprenorului

Pentru o companie plătitoare de impozit pe profit, povara nu se oprește la 16%. Firma plătește mai întâi impozit pe profit de 16%. Apoi, din ce rămâne, acționarul plătește impozit pe dividende, când vrea să pună mâna pe roadele muncii firmei lui.

Din 100 lei profit impozabil, compania rămâne cu 84 lei după impozitul pe profit. Dacă distribuie suma, acționarul mai plătește 16% pe dividend. Desigur, acesta este un calcul în linii mari, fără alte taxe, contribuții și cheltuieli.

Acest calcul contează mai ales pentru IMM-uri. În multe firme românești, dividendul este forma principală prin care proprietarul este remunerat.

Mona Bardoș, fondator Monasi și lider al comunității Micii Antreprenori din România, avertizează că „majorarea impozitului pe dividende de la începutul anului este o lovitură directă pentru antreprenorii care și-au asumat riscul de a face afaceri în România. A crește taxarea exact pe această componentă transmite un semnal periculos. Și anume că statul penalizează inițiativa privată, în loc să o încurajeze”.

Competiția reală nu este cu Franța sau Germania, ci cu regiunea

România nu concurează doar cu marile economii europene. Pentru sedii regionale, holdinguri, servicii, producție ușoară și capital antreprenorial, comparația începe mai aproape. Bulgaria, Ungaria, Grecia, Cipru sau Malta sunt repere directe. Asta, dacă investitorul țintește o țară membră UE. Dacă nu, mai primitoare fiscal decât România pot fi Republica Moldova și Serbia, Georgia, Macedonia de Nord sau Bosnia-Herțegovina.

Bulgaria, de exemplu, are impozit pe dividende de 5%. Are și impozit pe profit de 10%. Ceea ce transmite un mesaj simplu pentru capital: cost fiscal redus și predictibil. Este doar un exemplu, în care investiția poate fi basculată imediat peste graniță, într-o jurisdicție fiscală mai primitoare.

În zona lui 5% se mai situează Grecia și Cipru, cea din urmă cu niște particularități, dintre membrii UE. Din afara Uniunii, dar în imediata apropiere mai sunt Georgia, Armenia, Azerbaidjan și San Marino. Republica Moldova are 6%, Albania 8%, iar Macedonia de Nord 10%.

Revenind în UE, Croația este tot sub România, cu 12% pentru persoane fizice. Cehia și Luxemburg au 15%. Ungaria este în zona de 15% pentru persoane fizice, chiar dacă pot apărea contribuții sociale în anumite cazuri.

Așadar, investitorul străin se uită la regiune, după ce a ales-o, prin comparație cu Europa de Vest. Dar următorul filtru este de la o țară la alta. Iar la această competiție între țări, România are oponenți care vin cu o impozitare mai atrăgătoare pentru dividende.

Fiscalitatea ca o strategie cu promoții permanente

Țările mici nu au mereu piață internă mare. De aceea, ele concurează prin reguli clare și taxe mai mici. Pentru ele, impozitarea dividendelor este un instrument de poziționare.

Malta are un sistem de impozitare și rate care pot ajunge la 0% în multe cazuri. Liechtenstein și Monaco – la fel, zero. Bosnia-Herțegovina poate fi menționată la categoria cu 0%, doar cu o singură regiune: districtul Brčko, în rest are 5% în zona croato-musulmană și 10% în zona sârbă. Kosovo are 0% printr-o lege ce dă o scutire universală pentru dividende, fără nicio excepție.

Însă asemenea țări nu concurează cu România prin dimensiunea pieței lor. Unele sunt prea mici și doar atrag rezidențe fiscale, iar altele ar atrage puncte de lucru majore, dar infrastructura sau relieful accidentat fac dificilă transportarea mărfurilor. Aceste state concurează cu România prin costul redus al capitalului și prin administrare mai ușoară.

Pentru un investitor, aceste diferențe pot conta decisiv. Dacă randamentul final este mai mare în altă parte, capitalul are motive să se mute. În special când activitatea este mobilă.

Estonia și Letonia nu sunt la zero, dar au o reguli simple

Estonia și Letonia sunt des invocate ca exemple de taxare prietenoasă. Ele nu taxează clasic dividendul la nivelul acționarului. Totuși, taxarea apare la nivelul companiei, la distribuirea profitului.

În Estonia, regimul real este unul de impozitare la distribuire. Economic, din 100 euro profit disponibil, aproximativ 78 euro ajung la acționar. Diferența este taxă plătită de companie.

În Letonia, mecanismul este asemănător. Din 100 euro brut economic, aproximativ 80 euro ajung la acționar. Așadar, Letonia nu este la zero, în sens economic, dar rămâne predictibilă.

Acesta este avantajul lor. Nu promit neapărat taxe inexistente. Au un regim fiscal ușor de înțeles, în general, lucru care atrage investitorii.

România pierde un avantaj regional

Ionuț Simion, partener PwC România, spune că „dublarea impozitului pe dividende, alături de creșterea cotei standard a TVA, au fost printre cele mai costisitoare măsuri, din punctul de vedere al investitorilor. Afectează atât vânzările companiilor, precum și profitabilitatea lor”.

Potrivit lui Simion, „există percepția că România a devenit o economie mai scumpă, fiscal vorbind. Însă, țara noastră are acum o provocare fundamentală. Face trecerea de la un model de dezvoltare bazat pe costuri reduse, la unul bazat pe valoare adăugată ridicată, pe inovare și pe complexitatea produselor și a serviciilor.”

Taxa mai mare poate schimba comportamentul

Un impozit mai mare nu aduce mereu venituri mai mari la buget. Contribuabilul își schimbă comportamentul. Poate amâna distribuirea. Sau poate reinvesti forțat. Sau, în cazuri extreme, dar chiar destul de întâlnite, poate căuta alte jurisdicții.

Loredana Mihăilă, vicepreședinte al Federației pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM (FICSIMM), apreciază că majorarea succesivă a impozitului de dividende „a fost un semnal de cost al capitalului și a stimulat comportamente de tip front-loading, adică distribuiri mai devreme. Acestea au generat efecte pe cashflow și planuri de investiții.”

Trebuie notat aici că o majorare a impozitului pe dividende crește costul capitalului pentru acționari. Într-un fel, pare o măsură de stimulare a reinvestirii, dar poate avea un efect contrar.

Acesta este riscul pentru România. Statul poate miza pe o cotă mai mare. Dar baza taxabilă poate deveni mai prudentă sau poate să migreze peste graniță.

Țările mari își permit fiscalitate complexă

Cota de 16% din România rămâne, totuși, sub marile economii occidentale. Aici, comparația ne este mai favorabilă. Italia aplică 26%, Germania – aproximativ 26,4%, Olanda – circa 26,9%, Belgia și Suedia – 30% și Franța – 31,4% (impozit + contribuții sociale).

Recordul continental îl are Norvegia, cu 37,84%, un calcul ce implică o multiplicare de 1,72, pentru câștiguri din acțiuni și dividende, coeficient aplicat unui impozit pe venit de 22%. Se mai califică aici și Danemarca, cu o cotă de 42%, peste un anumit prag. Cu toate acestea, companiile nu fug de aceste jurisdicții.

Spania are un sistem progresiv pentru veniturile din economii și investiții. Cota de 19% pe dividende poate urca progresiv, până la 30% în funcție de venit. Alte state pot susține reguli mai complexe. De exemplu, Olanda, Marea Britania, Irlanda au calcule complexe, care diferă radical de sistemul „o taxă în procente aplicabilă tuturor”.

Aceste state au piețe mari, instituții mai stabile și baze fiscale mai mature. Investitorii le văd ca economii dezvoltate, sigure și lichide. Să ne gândim că Germania, Franța, Olanda sau Italia nu sunt alese doar pentru taxe. Sunt alese pentru infrastructură, justiție și legislație comercială, finanțare, clienți și stabilitate. O taxă mai mare este acceptată mai ușor când pachetul instituțional este puternic.

România nu își permite luxul Vestului în materie de taxare

România nu poate copia fiscalitatea Vestului fără să copieze și stabilitatea acestuia. Investitorii acceptă costuri mai mari când primesc predictibilitate. Acceptă birocrație, dacă administrația este eficientă.

Ionuț Simion subliniază: „competitivitatea fiscală nu se rezumă doar la cotele de impozitare, ci înseamnă și predictibilitate legislativă, administrare eficientă sau certitudine în aplicare”.

Aici apare vulnerabilitatea. România a crescut taxele într-un moment în care mediul privat reclamă deja instabilitate. Când antreprenorul anticipează „încă un pachet”, investiția se amână. Iar majorarea la 16% pentru dividende a venit la începutul unui an care, iată, va rămâne definit printr-o incertitudine politică la nivel central.

Ce mesaj transmite capitalului

O cotă de 16% pe dividende nu este o tragedie, dacă ne uităm în ansamblul Europei. Dar este mare față de multe jurisdicții cu care România concurează direct. Mai ales, vecini aflați imediat peste graniță. În acest caz, diferența nu este doar matematică.

La 5%, Bulgaria transmite mesajul unei fiscalități simple. Cu același 5%, Grecia păstrează distribuirea profitului relativ ieftină. La 0%, sau aproape zero, Malta, Cipru, Kosovo, Liechtenstein și Monaco transmit un mesaj clar capitalului mobil.

România transmite acum un mesaj amestecat. Impozitul pe profit rămâne competitiv la 16%. Dar dividendul devine mai scump, iar succesiunea de majorări slăbește încrederea.

România nu pică testul, dar nu mai este printre țările preferate

România rămâne atractivă prin dimensiunea pieței, accesul neîngrădit la piața comunitară și costurile încă moderate. Este limpede pentru oricine că nu am devenit o jurisdicție fiscală care să ne batem, de la egal la egal, cu Vestul. Dar am pierdut o parte din avantajul regional.

Pentru capital, direcția contează. O cotă care urcă de la 5% la 8%, apoi la 10% și la 16% arată instabilitate. Aceasta este încă o problemă majoră, care nu se poate cuantifica printr-o simplă comparație a procentelor.

În competiția pentru investitori, toată Europa dorește să atragă plasamente. Și Fiscul din Franța sau din Germania are aceeași dorință de a avea contribuabili noi și mai mulți. La fel ca România, Bulgaria sau Kosovo. Competiția noastră este cu jurisdicții mai agile, unde dividendul este folosit ca instrument de atragere a capitalului.

Dacă România vrea să rămână competitivă, nu este suficient să spună că Vestul taxează mai mult. Trebuie să ofere predictibilitate, reguli simple și un cost rezonabil al capitalului. În 2026, avantajul nu a dispărut complet, dar s-a subțiat vizibil.