România devine stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență. Bucureștiul va găzdui unul dintre birourile regionale ale instituției

România devine stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență. Bucureștiul va găzdui unul dintre birourile regionale ale instituției România devine stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență. Bucureștiul va găzdui unul dintre birourile regionale ale instituției. Sursa foto: (pixabay)
Bucureștiul va găzdui biroul regional pentru flancul sudic al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă (DSRB), în urma negocierilor dintre statele fondatoare. Decizia consolidează poziția României în noua arhitectură financiară dedicată finanțării proiectelor din domeniul apărării, securității și rezilienței și îi oferă un rol important în dezvoltarea viitoarei instituții financiare internaționale.

Ministerul Finanțelor a participat, încă din fazele incipiente ale proiectului, la definirea arhitecturii instituționale și a modelului de guvernanță al DSRB. A susținut crearea unei instituții credibile pentru investitorii internaționali, capabile să mobilizeze capital public și privat pentru investiții strategice în mai multe domenii. Este vorba despre apărare, infrastructură critică și reziliență.

Prin statutul de stat fondator, România va avea acces la un nou instrument financiar internațional. Totodată, țara noastră va participa la mecanismele de decizie prin care vor fi direcțate finanțările către proiecte de securitate regională, infrastructură critică și dezvoltarea industriei de apărare.

„România nu intră în acest proiect ca simplu participant. Ci ca stat fondator care a contribuit la construcția noii instituții încă de la început. Securitatea României și securitatea aliată nu mai pot fi privite doar prin prisma planificării militare. Ele au nevoie de finanțare predictibilă, capital mobilizat inteligent, infrastructură strategică și industrie capabilă să livreze. Apărarea colectivă are nevoie de capital colectiv. Prin DSRB, deschidem o nouă sursă de finanțare pentru proiectele strategice ale României și pentru companiile românești din domenii cu valoare adăugată ridicată. Vorbim despre apărare, infrastructură critică, energie, securitate cibernetică și tehnologii emergente”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Noi oportunități de finanțare pentru România

DSRB vine să completeze actuala arhitectură financiară internațională printr-un mecanism dedicat atragerii de capital public și privat pentru investiții strategice. Noua instituție nu va înlocui instrumentele de finanțare existente, ci le va completa. Acest lucru se va realiza prin facilitarea mobilizării unor resurse suplimentare pentru proiecte din domeniile apărării, securității și rezilienței.

Pentru România, înființarea băncii creează noi oportunități de finanțare atât pentru proiecte strategice, cât și pentru companiile locale, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii din industria de apărare și din sectoarele conexe. În funcție de instrumentele financiare pe care le va dezvolta DSRB, firmele vor putea accesa împrumuturi, garanții și investiții de capital destinate extinderii capacităților de producție, dezvoltării de tehnologii noi, inovării și integrării în lanțurile internaționale de aprovizionare.

Totodată, banca va putea finanța proiecte de infrastructură critică, transport, energie, digitalizare și securitate cibernetică. De asemenea, vor putea fi susținute investiții în tehnologii emergente și în lanțurile de aprovizionare necesare pentru apărare și reziliență. Scopul este acela de a consolida capacitatea statelor membre de a face față provocărilor actuale din domeniul securității.

Provocările abordate de banca DSRB

Concepută pentru a opera la scară largă, banca DSRB va aborda trei provocări: 

  • Capital accesibil pentru guverne. Finanțare pe termen lung, la costuri reduse, fără a exercita presiuni suplimentare asupra bilanțurilor naționale.
  • Achiziții publice inteligente și mai rapide. Sprijinirea guvernelor în simplificarea și finanțarea proceselor de achiziție în domeniul apărării.
  • Mobilizarea capitalului privat. Furnizare de garanții care să permită băncilor comerciale să finanțeze companii din domeniul apărării și securității de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.


0 comentarii