România are printre cele mai mici salarii nete din Europa. Câștigul mediu ajunge la 12,9 euro pe oră

România are printre cele mai mici salarii nete din Europa. Câștigul mediu ajunge la 12,9 euro pe oră
Rata inflației va înregistra o scădere semnificativă în trimestrul al treilea. Sursa foto: Pixabay
România se află printre țările europene cu cele mai mici salarii medii nete pe oră. Un angajat câștigă, în medie, 12,9 euro pe oră, aceeași valoare fiind înregistrată în Letonia, în timp ce Bulgaria ocupă ultimul loc, cu 10,5 euro, potrivit datelor Eurostat.

Diferența față de statele din vestul și nordul Europei rămâne semnificativă. În fruntea clasamentului se află Luxemburg, cu un salariu mediu net de 49,7 euro pe oră, de aproape patru ori mai mare decât în România. Urmează Islanda, cu 47 de euro, Norvegia, cu 45,8 euro, și Danemarca, cu 44,7 euro.

Salariile nete din România au crescut cu 61,3%

Deși se menține în partea de jos a clasamentului, România a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri ale salariilor nete din Europa. În perioada 2021-2025, acestea au avansat cu 61,3%.

Bulgaria a avut cea mai mare creștere, de 69,4%, iar Polonia a urmat cu 66%. În Croația, Lituania și Ungaria, salariile nete au urcat cu peste 50%.

La polul opus, cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Norvegia, de 5,5%, Suedia, de 6,1%, și Italia, de 10,6%. Germania, Franța și Spania au raportat, de asemenea, avansuri mai mici decât media Uniunii Europene, de 20%.

Cât îi costă pe angajatori forța de muncă

În companiile cu cel puțin zece angajați, costul mediu al forței de muncă ajunge la aproximativ 35 de euro pe oră în Uniunea Europeană. În zona euro, acesta urcă la 38 de euro.

Aproximativ un sfert din această sumă este reprezentat de costurile nesalariale, precum contribuțiile sociale. Există însă diferențe importante între state în ceea ce privește distribuirea acestor cheltuieli.

Franța și Suedia au cele mai ridicate ponderi ale costurilor nesalariale suportate de angajatori, de 32%. Acestea sunt urmate de Slovacia, cu 29%. În România, Lituania și Malta, ponderea este aproape de zero.

În România, contribuțiile sociale sunt suportate în principal de salariat și se scad din venitul brut. Astfel, dintr-un salariu brut de 10.000 de lei rămân 5.850 de lei în cazul standard, potrivit Eurostat.

0 comentarii