Ce șanse are România de a deveni exportator net de gaze. Virgil Popescu: „Dacă îl tratăm doar ca pe o resursă de vândut ieftin la export, pierdem oportunitatea”

În ultimele luni, în contextul crizei prelungite traversate de România, proiectele de exploatare a resurselor de gaze de la Neptun Deep, Boteni și Caragele au devenit tot mai prezente în discursurile oficiale, înfățișate ca posibile soluții pentru asigurarea independenței energetice a României.

Este un scenariu fezabil, dar cu anumite condiții, susține Virgil Popescu, europarlamentar și fost ministru al Energiei, care consideră Neptun Deep drept cel mai important proiect energetic al României din ultimele decenii.

Argumentele invocate sunt solide – exploatarea off-shore va asigura circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale și aproximativ 8 miliarde de metri cubi pe an la platou. „Practic, România își va dubla producția de gaze”, subliniază Popescu. Proiectul va deveni operațional de anul viitor: platforma Neptun Alpha a fost instalată în iulie, șapte din cele zece sonde sunt finalizate și demararea producției este anunțată pentru prima jumătate a lui 2027.

„Merită amintit că acest proiect a stat blocat ani de zile. Deblocarea lui a venit în 2022, prin modificarea Legii offshore și prin preluarea de către Romgaz a participației ExxonMobil. Două decizii fără de care decizia finală de investiție din 2023 nu ar fi existat”, explică fostul ministru, al cărui mandat s-a desfășurat în intervalul noiembrie 2019 – iunie 2023.

Care sunt șansele României de a deveni un exportator net?

În opinia sa, proiectele de la Caragele și Boteni sunt complementare celui din Marea Neagră. Nu au anvergura Neptun Deep, dar contează „pentru că sunt pe uscat, mai rapide și sub control românesc integral”. Caragele este al doilea zăcământ ca mărime operat de Romgaz, cu exploatare comercială în zona de adâncime din 2019 și ar urma să asigure în jur de 4% din producția națională în iarna aceasta. Boteni, în Dâmbovița, este o descoperire mai recentă, pentru care Romgaz pregătește exploatarea experimentală.

Virgil Popescu apreciază că România are șanse de a deveni un exportator net de gaze, cu condiția „de a nu irosi resursele. Dacă gazul din Marea Neagră merge în industria prelucrătoare, în centrale eficiente și pe piețele vecine, România devine un furnizor de securitate pentru regiune. Dacă îl tratăm doar ca pe o resursă de vândut ieftin la export sau de ars ineficient, pierdem oportunitatea.”

Credibilitatea va conta la fel de mult ca volumele

În acest context, apreciază europarlamentarul, parteneriatele României cu furnizorii externi de gaz sunt esențiale, „chiar și pentru o țară care produce aproape tot ce consumă”.

„Securitatea energetică nu înseamnă autarhie, înseamnă opțiuni. Iarna, la vârf de consum, sau în cazul unei avarii, ai nevoie de rute alternative și de parteneri pe care te poți baza”, explică Virgil Popescu.

Lecția din 2022 este, în opinia sa, clară – problema nu a fost importul în sine, ci dependența de un singur furnizor care folosea energia ca armă. Răspunsul corect este diversificarea: gaz din Azerbaidjan pe coridorul sudic, GNL american și din alte surse prin terminalele din Grecia și Turcia, interconectări bidirecționale cu toți vecinii.

„Există și o dimensiune pe care o subestimăm. Odată cu Neptun Deep, România nu va mai fi doar beneficiar al acestor parteneriate, ci și partener stabil pentru alții. Republica Moldova și Ucraina au nevoie de un furnizor de încredere în vecinătate, iar Coridorul Vertical poate duce gaz românesc spre Europa Centrală. Credibilitatea pe care o construim acum, ca partener predictibil, va conta la fel de mult ca volumele”, punctează fostul ministru.

Rețelele de transport sunt prioritare

Din această perspectivă, prioritatea absolută pe zona gazelor este conducta Tuzla-Podișor, realizată de Transgaz. Cu o lungime de peste 300 de kilometri, aceasta preia gazul din Marea Neagră și îl duce în sistemul național și în coridorul BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria). Imediat după vine dezvoltarea BRUA și a Coridorului Vertical, care leagă Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria. „Acesta este proiectul care transformă România din consumator în nod regional: gazul nostru poate merge spre nord, iar GNL-ul care intră prin sud poate ajunge la noi și în Moldova”, explică Popescu.

În domeniul energiei electrice, proiectul strategic este Coridorul Verde Caspica – Marea Neagră – Europa. Este vorba de un cablu submarin de înaltă tensiune în curent continuu, de circa 1.200 de kilometri, între Georgia și România, care aduce energie regenerabilă din Azerbaidjan, completat de o linie HVDC (High-Voltage Direct Current) pe uscat spre Ungaria.

Acordul dintre Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria a fost semnat la București în decembrie 2022, iar studiul de fezabilitate a fost aprobat în această vară.

Infrastructură critică, nu proiecte tehnice amânabile

Coridorul Verde are o dublă valoare pentru România. „Pe de o parte, ne face poarta de intrare în Uniunea Europeană pentru energia din Caucaz și Asia Centrală, o rută care ocolește complet Rusia. Pe de altă parte, rezolvă una dintre cele mai mari probleme ale sistemului nostru: Dobrogea concentrează nuclearul de la Cernavodă și o mare parte din capacitățile eoliene și solare, iar evacuarea energiei din est spre vest este astăzi un blocaj real. O autostradă electrică Est-Vest prin România, construită pentru coridor, servește în egală măsură producției românești”, specifică europarlamentarul.

Potrivit acestuia, închiderea, în paralel, a inelului de 400 kV, întărirea interconexiunilor cu vecinii și integrarea capacităților de stocare „trebuie tratate ca infrastructură critică, nu ca proiecte tehnice amânabile de la un buget la altul. Criteriul pentru orice guvern ar trebui să fie simplu: proiectele care deblochează producția deja existentă sau aflată în construcție au prioritate în fața oricărui proiect nou anunțat.”

Nuclearul, esențial în obținerea echilibrului energetic

Deși toate aceste proiecte sunt prioritare, Virgil Popescu subliniază că energia nucleară joacă un rol esențial în realizarea echilibrului energetic: „Solarul și eolianul sunt necesare și ieftine, dar nu produc când avem nevoie, ci când bate vântul și când e soare. Stocarea ajută la echilibrarea zilnică, dar nu poate înlocui o sursă care produce constant 24 de ore din 24, iarna și vara. Cernavodă asigură astăzi aproximativ o cincime din electricitatea României, fără emisii, și este cea mai previzibilă sursă din sistem.”

Potrivit ministrului, pilonii programului nuclear românesc sunt:

• retehnologizarea Unității 1, o investiție de circa 1,9 miliarde de euro, care prelungește funcționarea reactorului cu încă 30 de ani.
• construirea Unităților 3 și 4, care vor adăuga încă 1.400 de megawați pe o tehnologie CANDU pe care specialiștii români o stăpânesc de trei decenii.
• dezvoltarea reactoarelor modulare mici de la Doicești, unde România are șansa să fie printre primele țări din lume care implementează această tehnologie.

Este nevoie de proiecte care depășesc orice mandat

Virgil Popescu afirmă că proiectul reactoarelor modulare de la Doicești „are nevoie de finanțare și de continuitate politică, nu de redeschiderea discuției la fiecare schimbare de guvern. Pentru că aceasta este, de fapt, condiția nuclearului: proiecte pe 10-15 ani, care depășesc orice mandat. Un program nuclear funcționează doar dacă există consens politic că este un proiect de țară.”

Un criteriu care însă nu se respectă în România – recent, oficialii Ministerului Energiei au anunțat că Nuclearelectrica are în plan reducerea la minimum a cheltuielilor și, în paralel, analizarea altor tehnologii de producere a energiei. Rămâne de văzut ce va decide noul guvern și dacă prioritățile amintite vor fi respectate. Altfel, România riscă să perpetueze condițiile care au favorizat apariția crizei energetice actuale.