Prețurile la energie urcă, după ce SUA lansează un nou val de atacuri asupra Iranului. Teheranul lovește Emiratele Arabe Unite și Qatarul

Prețurile la energie urcă, după ce SUA lansează un nou val de atacuri asupra Iranului. Teheranul lovește Emiratele Arabe Unite și Qatarul SUA lansează un nou val de atacuri asupra Iranului. Foto: Magnific
Statele Unite ale Americii au lansat un nou val de atacuri asupra Iranului, după ce Teheranul a lovit o navă care trecea prin strâmtoarea Ormuz.

O serie de atacuri reciproce între SUA și Iran în ultimele zile l-au determinat pe președintele Donald Trump să declare sfârșitul unui armistițiu menit să oprească luptele începute de SUA și Israel pe 28 februarie. Totuși, Trump a lăsat deschisă posibilitatea continuării negocierilor.

Escaladarea a avut loc după mai multe atacuri asupra unor nave comerciale în zonă. Iranul a declarat că a închis strâmtoarea după ce a tras un foc de avertisment care a lovit o navă ce naviga pe o rută neautorizată. De asemenea, a anunțat faptul că a imobilizat o a doua navă.

Strâmtoarea va rămâne închisă până la „încetarea amestecului SUA în această regiune”, au declarat Gardienii Revoluției din Iran.

Comandamentul Central al SUA a afirmat însă că navele comerciale continuă să tranziteze această cale maritimă, prin care trecea înainte de război o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate (GNL).

140 de obiective militare iraniene au fost lovite de forțele americane

Comandamentul Central al SUA a declarat că forțele americane au lovit sâmbătă 140 de obiective militare iraniene, dintr-un total de peste 300 de ținte atacate în trei nopți de operațiuni. Scopul a fost acela „de a reduce capacitatea Iranului de a ataca liber navele comerciale și marinarii civili care tranzitează strâmtoarea”.

Presa de stat iraniană a relatat despre explozii în mai multe orașe portuare.

Ca răspuns, Gardienii Revoluției au afirmat că au distrus un centru de comandă și control și hangare pentru drone în Iordania, aliat al SUA, au vizat un sistem radar american în Kuweit și au atacat platforme de sprijin și realimentare pentru portavioane americane în Oman. Totodată, au distrus un centru de mentenanță pentru avioane și o instalație de comandă în Qatar.

Guvernul Qatarului a declarat că trei persoane, inclusiv un copil, au fost rănite de fragmente provenite din explozia atacului.

Emiratele Arabe Unite au anunțat că sistemele lor de apărare au interceptat rachete și drone lansate din Iran. Sirenele de alarmă au fost activate în Bahrain. Iar în Doha s-au auzit explozii.

Atacurile lansate duminică de Teheran au reprezentat o escaladare semnificativă atât ca ritm, cât și ca amploare a țintelor. Asta după ce Iranul avertizase că orice represalii legate de incidentul cu nava de containere vor primi un „răspuns sever”.

În ultimele săptămâni, Iranul atacase Kuweitul și Bahrainul, de la începutul lunii aprilie și Emiratele Arabe Unite de la începutul lunii mai. Însă, au evitat Qatarul. Atacul asupra Qatarului a vizat un stat ale cărui eforturi de mediere au fost esențiale în încercările de negociere a unui armistițiu între SUA și Iran. Doha a declarat anterior că nu va mai acționa ca mediator atât timp cât va fi atacată.

Prețurile la energie au crescut

Războiul a destabilizat regiunea Golfului. În același timp, blocada efectivă impusă de Iran asupra strâmtorii a determinat creșterea prețurilor la energie. A fost alimentată, astfel, inflația globală.

Prețurile mai ridicate, în special cele ale benzinei, reprezintă o problemă sensibilă din punct de vedere politic pentru Trump. Mai ales înaintea alegerilor legislative din noiembrie.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a acuzat Statele Unite că au încălcat acordul de încetare a focului. „Poate exista doar respectarea reciprocă a angajamentelor”, a scris acesta pe platforma X.

Duminică, principalul negociator al Iranului, Mohammad Baqer Qalibaf, a publicat pe X următorul mesaj. „Epoca acordurilor unilaterale s-a încheiat. V-am spus! respectați-vă cuvântul sau veți plăti prețul. Realitatea bate la ușă.”

SUA au revocat marți licența care permitea vânzarea petrolului iranian. Decizia vine după ce nave comerciale din Qatar și Arabia Saudită au fost atacate la începutul săptămânii. A fost declanșată astfel o serie de lovituri reciproce între SUA și Iran.

Deși Iranul nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacurile anterioare asupra navelor, analiștii afirmă că Teheranul folosește astfel de acțiuni pentru a obține un avantaj în negocieri.

Araqchi și ministrul de externe al Omanului, Badr Albusaidi, s-au întâlnit în Oman pentru a discuta „mecanisme adecvate pentru trecerea în siguranță a navelor prin Strâmtoarea Ormuz”, potrivit unui comunicat al Iranului. Agenția de presă de stat din Oman a anunțat că negociatorii vor continua discuțiile „la nivel tehnic și politic”.

Într-un mesaj scris transmis sâmbătă, noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a amenințat cu răzbunarea pentru moartea predecesorului și tatălui său, ucis în primele atacuri ale războiului.

„Promitem să răzbunăm sângele liderului martir și al tuturor martirilor”, se arată în mesaj, potrivit Reuters.

0 comentarii