Umbrărescu duce pe A7 5.000 de muncitori și 1.000 de utilaje. Ținta din august poate decide banii din PNRR

Prima bornă mare este în august. Până atunci, autoritățile vor îndeplinirea jaloanelor din PNRR și păstrarea integrală a finanțării nerambursabile pentru segmentele prinse în acest program. A doua țintă a anului este și mai vizibilă politic: deschiderea circulației pe toată autostrada până la Pașcani. Cu alte cuvinte, august nu este doar un termen intermediar. Este punctul în care se vede dacă ritmul actual se transformă în bani salvați și kilometri livrați.

A7 trece din faza de proiect în faza de producție

Pe șantier se toarnă zilnic peste 10.000 de tone de asfalt, sute de metri cubi de beton și zeci de mii de tone de umplutură pentru terasamente. Aceste cifre spun ceva simplu. A7 nu mai este doar o autostradă în lucru. A devenit un șantier de scară mare, cu ritm de producție aproape industrial. Exact aici apare diferența dintre o lucrare care avansează pe hârtie și una care începe să muște din calendar.

Segmentul Ploiești–Pașcani, adică aproximativ 320 de kilometri, este prins pe finanțare PNRR. Tot acest traseu este miza imediată a mobilizării actuale. Dacă ritmul scade, presiunea nu cade doar pe constructor. Cade și pe schema de finanțare. Dacă ritmul ține, A7 poate deveni unul dintre puținele exemple mari de infrastructură rutieră livrată aproape la scara promisă.

Aici stă și noutatea economică a momentului. România nu se mai uită la A7 doar ca la o autostradă spre Moldova. Se uită la ea ca la un test de capacitate. Poți duce 320 de kilometri prin PNRR, în patru ani, fără să pierzi finanțarea și fără să te blochezi în ultimii kilometri? Răspunsul la această întrebare se construiește acum pe loturile unde UMB a adus grosul forței de muncă.

Cât de importantă e borna din luna august

Ținta din august este importantă pentru că separă două scenarii. În primul, șantierele țin ritmul, jaloanele sunt bifate și banii europeni rămân întregi. În al doilea, întârzierile se adună, iar proiectul începe să împingă presiunea spre bugetul național. Pentru stat, aceasta este diferența dintre o autostradă finanțată inteligent și una care începe să devină o gaură fiscală mai mare.

Deja există un precedent de execuție. În decembrie au fost dați în trafic 50 de kilometri din tronsonul Focșani–Bacău. Lotul 1 Focșani–Domnești are 35,6 kilometri, iar din lotul 2 Domnești Târg–Răcăciuni (ce are în total 38,8 kilometri) s-au dat în trafic doar 14,4km, pe distanța Domnești-Adjud. Ceea ce contează pentru trafic este că punctul terminus de la Adjud este situat după localitate, permițând șoferilor să ocolească traficul de pe străzile orașului.

Între timp, pe lotul 2 a început și turnarea asfaltului pe ultimii kilometri. Astfel, se așteaptă ca următoarea porțiune de drum deschisă să fie Adjud-Răcăciuni. Asta arată că pe unele porțiuni A7 a trecut deja de faza de terasament și intră în cea de livrare.

UMB apasă acum pedala și pe lotul 3 Răcăciuni–Bacău, de 21,5 kilometri. Acolo au fost duse sute de muncitori, autobasculante și utilaje, tocmai pentru ca segmentul să poată fi deschis repede. Logica este clară: când vrei să dai drumul circulației până la Pașcani, nu îți permiți ca un singur lot să țină în loc întreaga axă.

În plus, acest lot 3 face legătura cu bucata din autostrada A7 deja deschisă, care acum joacă doar rolul de centură ocolitoare pentru Bacău.

Miza mare nu este doar Moldova, ci modelul de execuție

Autostrada Moldovei este prezentată ca prima autostradă a României aflată integral în execuție pe toți cei 320 de kilometri finanțați prin PNRR, adică 13 loturi din 13. În forma completă, A7 ajunge la aproape 440 de kilometri, de la Ploiești până la Siret, la granița cu Ucraina. Pe hârtie, proiectul este uriaș. În economie, însă, proiectele mari nu sunt judecate după planșe, ci după ritmul în care consumă bani și livrează trafic.

Dacă UMB reușește să țină acest nivel de mobilizare, A7 poate deveni mai mult decât o autostradă nouă. Poate deveni dovada că infrastructura mare se poate construi repede și pe bani europeni, nu doar să fie o promisiune electorală fluturată din patru în patru ani. Dacă ritmul se rupe, august va fi doar prima alarmă. Iar într-un proiect de această dimensiune, fiecare lună pierdută costă mai mult decât asfaltul care nu a fost încă turnat.