România este, de mai mulți ani, țara paradoxurilor… stomatologice.
De exemplu, în urmă cu trei ani, eram pe penultimul loc în Uniunea Europeană raportat la numărul mediu anual de consultaţii stomatologice, care era de trei ori mai mic față de media UE. În 2024, un studiu național al Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) arăta că suntem codașii Uniunii la capitolul sănătate orală. Iar în 2025, o altă cercetare CMSR ne situa tot pe ultima poziție în Europa în ceea ce privește igiena dentară.
Anul acesta situația nu s-a îmbunătățit, ci din contră. Un studiu național privind sănătatea dentară și amânarea tratamentelor stomatologice arată că mai mult de două treimi dintre români merg la dentist abia după apariția unei probleme. 62% recunosc că au amânat de mai multe ori vizita sau începerea unui tratament, iar unul din șapte – că a prelungit amânarea mai mult de cinci ani.
Și, cu toate acestea, piața serviciilor de asistență stomatologică crește constant. Dacă în 2021 atinsese nivelul de 3,4 miliarde de lei, anul trecut a urcat la 7,3 miliarde, mai mult decât dublu în doar patru ani.
Și numărul cabinetelor avansează – în 2025 ajunsese la 17,8 mii, potrivit datelor INS, cu peste 300 mai mult decât în 2024. Evoluția ține pasul cu cea a medicilor stomatologi – potrivit estimărilor CMSR, România are aproape 25.000 și înregistrează una dintre cele mai mari densități din Uniunea Europeană raportat la populație. Excedentul estimat este de aproximativ 40%, raportat la necesarul actual, și continuă să crească. În ultimii 10 ani, numărul medicilor stomatologi a crescut cu 50%, în condițiile în care populația țării a scăzut cu 4,7%, iar românii nu dau semne că se înghesuie la dentist mai mult ca de obicei.
Cifra de afaceri este în continuă creștere
Datele furnizate de platforma AlertăCUI arată că, anul trecut, aproximativ 11.640 de companii figurau în evidențele ANAF ca activând sub Codul CAEN 8263 – Activităţi de asistenţă stomatologică. Cifra de afaceri cumulată realizată de acestea a fost de 7,29 miliarde de lei, în creștere cu aproape 14% față de anul anterior. Evoluția a fost constant ascendentă în ultimii ani: +16% în 2024, +22% în 2023, +30% în 2022. Raportat la nivelul din 2021, de 3,4 miliarde de lei, saltul a fost de peste 114%.
Profitul net cumulat al sectorului nu a evoluat însă la fel de bine. Anul trecut, valoarea totală a ajuns la 1,24 miliarde de lei, mai mică decât cea din 2023, de exemplu, când urcase la 1,35 miliarde.
Traiectoria nu a fost însă identică la nivelul întregului sector. De exemplu, primele 100 de companii selectate după cifra de afaceri realizată anul trecut au avut o creștere a profitului net de 22,4%. Valoarea cumulată a ajuns la aproape 236 milioane de lei, reprezentând circa 19% din rezultatul întregului sector. Evoluția a survenit în condițiile în care:
- datoriile și-au temperat creșterea la 6,9% (cel mai mic nivel din ultimii cinci ani), ajungând la un total de aproximativ 522 milioane.
- pierderile nete au scăzut (-20%, respectiv 17,4 milioane), după ce anul trecut înregistraseră un boom de 118%.
- creanțele au făcut un salt de 64,6%, la 190,4 milioane.
De reținut că primele 100 de companii și-au trecut anul trecut în cont o cifră de afaceri cumulată de 1,6 miliarde de lei. Adică mai puțin de 1% din efectivul total realizase mai mult de o cincime din încasările întregului sector.
Cine au fost campionii sectorului
Dacă ne raportăm la primele 10 companii selectate după aceleași criterii, evoluția este mixtă. Cifra de afaceri cumulată a fost de 505,1 milioane de lei, în creștere cu doar 11,5% față de 2024. În schimb, profitul net a avansat cu 42,3%, ajungând la 80 de milioane.
Restul indicatorilor urmăriți au evoluat astfel:
- datoriile au scăzut (-7,1%), la 229 milioane.
- pierderile nete s-au redus cu 19,3%, la 15,5 milioane.
- creanțele s-au majorat cu 12,3%, la 28,2 milioane.
Conform datelor furnizate de AlertăCUI, clasamentul final a arătat la finalul anului trecut a fost următorul:
- Dentop Clinic: cifră de afaceri 94,96 milioane de lei (+64%), profit net 46,36 milioane (+59,9%).
- Implant Expert: cifră de afaceri 91,01 milioane (+15,43%), profit net 0 (pentru al treilea an consecutiv).
- Dent Estet Clinic: cifră de afaceri 70,46 milioane lei (-4%), profit net 0 (pentru al treilea an consecutiv).
- Valuma Dentcare: cifră de afaceri 41,74 milioane lei (+15,8%), profit net 11,46 milioane lei (+27,9%).
- Integra Medical Services: cifră de afaceri 41,69 milioane lei (+9,5%), profit net 4,51 milioane lei (+22,7%).
- Nicolescu & Agatstein: cifră de afaceri 34,8 milioane lei (+4,05%), profit net 8,9 milioane lei (+5%).
- Dentalmed – Clinică Stomatologică: cifră de afaceri 34,8 milioane lei (+8,8%), profit net 1,29 milioane lei (+11,7%).
- Dr. Dobrea Clinic: cifră de afaceri 33,32 milioane lei (-29,6%), profit net 2,57 milioane lei (+11%).
- Centru Medical Sanconfind: cifră de afaceri 31,73 milioane lei (+10,8%), profit net 0 (pentru al cincilea an consecutiv).
- E.S. Garanti Dentistry: cifră de afaceri 30,56 milioane lei (+12,1%), profit net 4,94 milioane lei (+85,9%).
Cum se explică „paradoxul”
Majorarea cifrei de afaceri la nivelul întregului sector poate fi explicată atât prin creșterea numărului de cabinete stomatologice, cât mai ales prin scumpirea serviciilor. Prețurile au crescut în condițiile în care bugetele alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt constant insuficiente. Potrivit Patronatului Medicilor Stomatologi din România, fondurile CNAS se termină foarte repede, în condițiile în care plafonul de bază pentru un medic stomatolog specialist este de maximum 6.000 de lei, iar manopera medie decontată este de 175 de lei.
Fapt confirmat, indirect, și de potențialii pacienți – studiul național citat anterior arăta că pentru aproape o treime (31%) dintre respondenți, costul reprezintă principalul motiv de amânare.
„Barometrul Stomatologiei 2026” susține însă că evitarea mersului la dentist se datorează în principal faptului că aproape trei sferturi (70%) dintre cei care ar trebui să o facă au convingerea că nu au probleme dentare. Din acest motiv și amână cât mai mult posibil și ajung la cabinet în stadii clinice avansate. Astfel, intervențiile chirurgicale complexe și scumpe generează grosul încasărilor.
Pe de altă parte, creșterea creanțelor indică faptul că piața abonamentelor, respectiv pachetele de tip corporate, și plata în rate devin mai populare.
Indiferent de „motive”, cert este însă că românii nu se înghesuie la dentist – doar 55% merg la cabinet cel puțin o dată pe an, iar procentul nu s-a schimbat din 2022. Și cu toate acestea, piața crește atât ca valoare, cât și ca volum.
———————–

Materialul a fost realizat pe baza informațiilor furnizate de platforma AlertăCUI, care oferă servicii de acces actualizat la datele companiilor, alertare atunci când apar modificări de informații, generare de rapoarte, dezvoltare de baze de date și analiză financiară și de risc. AlertăCUI are 20 de ani de experiență în livrarea de informații corecte, la timp și relevante.

:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/dentist-sursa-foto-pixabay.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/fabrica-1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-lei-dreamstime-calinescu-silviu-1.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/business-pro-visual.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/worried-businessman.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/07/bani.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/startup.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/06/wall-street.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://businessedge.ro/wp-content/uploads/2026/10/lotus-bailefelix.jpeg)