Șeful statului contestă la CCR legea prin care se amâna listarea celor 11 companii de stat. Care ar fi avantajele aducerii lor pe bursă

În centrul discuției se află o listă preliminară de 11 companii publice: Electrocentrale București, Compania Națională de Investiții, CNAIR, Loteria Română, Compania Națională Aeroporturi București, TBRCM, STB, Compania de Transport Public Iași, Compania de Transport Public Cluj-Napoca, Amenajare Edilitară Sector 5 și Salubris. Ele acoperă energie, infrastructură, transport, servicii publice, turism balnear și activități edilitare – zone în care statul este, simultan, acționar, reglementator și finanțator.

Președintele Nicușor Dan a sesizat recent Curtea Constituțională cu privire la legea care blochează vânzarea acțiunilor companiilor de stat până în 2027. În argumentația sa, șeful statului apreciază că un asemenea proiect de lege creează incertitudini juridice și poate afecta angajamentele europene ale țării noastre. În proiectul de lege, se menționează că perioada actuală este plină de incertitudini care le afectează valoarea, iar o eventuală vânzare acum s-ar face în condiții nefavorabile.

De aici pornește și disputa publică. Pentru unii, listarea este doar o privatizare mascată. Pentru specialiștii pieței, diferența este fundamentală: un pachet minoritar vândut prin bursă nu înseamnă cedarea controlului, ci introducerea unei doze de piață într-un ecosistem dominat de decizii administrative.

La concret, statul poate rămâne majoritar, dar compania intră într-un regim nou: raportări, investitori și presiune pentru performanță.

Pentru companii: listarea înseamnă disciplină, capital și un management mai greu de politizat

În fapt, ecuația are acum 11 necunoscute. Adică, o companie de stat nelistată poate funcționa ani întregi într-o zonă gri: cu obiective neclare, conduceri provizorii, investiții amânate și performanță greu de comparat. Altfel spus: o companie listată nu mai poate amâna la nesfârșit întrebările incomode. Trebuie să raporteze, să explice variațiile de profit și să răspundă nu doar factorilor politici (precum un ministru sau un primar), ci și investitorilor.

Pentru ELCEN – de exemplu – miza ar fi accesul la mult-doritul capital, de care compania are nevoie de multă vreme. Vorbim despre un sector în care investițiile în modernizare, cogenerare și tranziție energetică sunt costisitoare. Pentru Aeroporturi București, listarea poate forța clarificarea modelului de investiții. Pentru salubritate și servicii edilitare, listarea poate aduce standarde într-un domeniu în care contractele, tarifele și investițiile sunt greu de urmărit. Ca exprimare ne-elegantă: ar avea de suferit cumetriile, licitațiile cu dedicație și contractele cu firmele unor prieteni.

Economistul Adrian Negrescu sintetizează miza în formula: „Listarea companiilor de stat la Bursa de Valori București este o metodă sănătoasă”. În opinia sa, piața aduce simultan bani și disciplină economică. „Banii rezultați din aceste operațiuni sunt absolut esențiali în tentativa guvernului de a reduce deficitul bugetar”, mai explică el.

Aceste coordonate nu sunt doar strict contabile. Într-o companie listată, deciziile sunt mai vizibile, costurile sunt mai greu de ascuns, iar performanța poate fi comparată. Pentru manageri, listarea ridică ștacheta; pentru autorități, creează un mecanism extern de verificare.

Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, consideră că listarea minoritară este „o oportunitate pentru România de a crește transparența și responsabilitatea”, fără ca statul să piardă controlul.

Pentru stat: bani acum, dar și companii mai valoroase pe termen lung

Într-un context bugetar dificil, listarea unor pachete minoritare poate aduce venituri rapide, fără majorări de taxe și fără împrumuturi suplimentare. În plus, dacă păstrează majoritatea, statul păstrează și controlul strategic.

Totuși, câștigul bugetar nu trebuie redus la suma încasată în ziua listării. Statul poate câștiga și ulterior, prin dividende din pachetul rămas, prin taxe pe tranzacții, prin impozite pe câștigurile de capital și prin creșterea valorii participației pe care o mai deține. Dacă listarea produce guvernanță mai bună, statul nu vinde o „bucată” din companie ca să închidă o gaură. Ci, dimpotrivă, transformă o companie opacă într-un activ evaluat de piață.

O listare reușită presupune audit, clarificarea activelor, model financiar, politică de dividende o  guvernanță corporativă orientate către profit și calitate. Într-un cuvânt, „vinderea” pe piață a unei povești credibile pentru investitori. Fără aceste elemente, statul riscă să obțină un preț slab pe active. Bifând cât mai multe dintre aceste aspecte, listarea devine o operațiune de modernizare a proprietății publice.

Analistul economic Aurelian Dochia apreciază că listarea ar fi „o soluție foarte bună atât pentru companii și pentru performanța lor, cât și pentru Bursa de Valori”.

Companiile publice au fost frecvent folosite ca zone de compensare politică sau de amânare a reformelor. Să nu credem în soluții salvatoare providențiale! Piața nu rezolvă automat problemele statului, însă îl obligă să fie mai coerent în rolul său de acționar.

Pentru Bursa de Valori București: lichiditate, profunzime și un nou val de emitenți relevanți

Pentru bursă, lista AMEPIP ar fi o extindere naturală a exemplului Hidroelectrica. Piața locală are nevoie de companii mari, lichide, identificabile ca fiind stabile și serioase. Dar și cu un impact consistent în economia reală. Fără emitenți noi, bursa rămâne îngustă și dependentă de câteva nume mari.

Listarea unor companii precum ELCEN, Aeroporturi București, Loteria Română sau operatori regionali de transport și servicii publice ar aduce sectoare noi și ar diversifica expunerea investitorilor. BVB nu ar mai fi percepută doar prin energie, bănci și câteva companii industriale. Ar putea deveni o piață cu mult mai reprezentativă pentru economia românească. Adevăratul „puls” al economiei se ia pe bursă. Însă, acest puls nu se poate măsura cu mare acuratețe dacă numai câteva nume mari sunt listate.

De asemenea, o mega-listare a 11 societăți de asemenea calibru va genera lichiditate. E simplu: cu cât sunt mai multe companii relevante – cu atât piața devine mai atractivă pentru fonduri, pensii private și investitori individuali.

Iancu Guda, analist financiar, contrazice într-un editorial ideea că momentul nu ar fi potrivit. „Acum este un moment excepțional să listezi pachete minoritare la companii de stat”, apreciază el.

Un nou val de listări ar putea ajuta și la creșterea vizibilității internaționale a bursei. Piețele emergente sunt evaluate nu doar după performanța indicilor. Ci și după adâncime, free-float, guvernanță și capacitatea de a oferi investitorilor oportunități recurente. Poate sunt mulți indicatori, dar și companiile sunt destul de mari, încât investitorii să aibă nevoie de o privire în profunzime, înainte de a-și plasa banii.

O listare izolată poate fi un eveniment, asta e cert. Dar un program coerent de listări poate deveni o politică de piață ce va pune România pe harta multor investitori internaționali.

Practic, se creează repere de evaluare pentru sectoare întregi, se crește interesul pentru analiză financiară și companii private vor fi încurajate să apeleze la bursa ca la o opțiune reală de finanțare. Dacă statul, cel mai mare proprietar de active economice din România, folosește bursa, mesajul transmis mediului privat devine mai puternic.

Pentru micii investitori: acces direct la active publice și o nouă cultură a economisirii

La final, poate cel mai important efect este asupra micilor investitori. Românii finanțează deja indirect companiile de stat, prin taxe, tarife, subvenții și bugete locale sau naționale. Listarea le-ar permite, în multe cazuri, să participe direct la rezultatele acestor companii. Un contribuabil poate deveni și acționar. Nu doar să plătească serviciul, ci să participe la valoarea creată de companie.

Acest lucru poate schimba relația publicului cu economia. O companie de transport, energie sau infrastructură nu mai este doar o instituție îndepărtată, dependentă de decizii politice. Da, devine un emitent urmărit, comparat, discutat și evaluat. Pentru investitorii mici, asemenea companii au un avantaj important: sunt ușor de înțeles.

Oamenii știu ce este un aeroport, ce înseamnă transport public sau ce face o firmă de salubritate. Tocmai, aici nu trebuie lucrat. Poate că acești mici investitori sunt cu mult mai ușor de convins să intre în piață, dacă li se oferă un brand cunoscut, pe care îl înțeleg, îl cunosc. În același timp, accesul trebuie însoțit de educație financiară și de avertismente corecte.

Pentru micii investitori, beneficiul nu este doar potențialul dividend, ci și accesul la diversificare locală. În loc ca economiile populației să stea exclusiv în depozite, titluri de stat sau cine știe ce obiecte de artă sau poate imobiliare, o parte poate merge către acțiuni ale unor companii românești.

Nu trebuie uitate aici fondurile de pensii private. Dacă vor participa la astfel de oferte, milioane de români vor fi expuși – în mod indirect, desigur, dar totuși expuși – la aceste active. Chiar dacă nu cumpără individual acțiuni, însă banii lor pentru bătrânețe vor fi multiplicați de asemenea mari companii.

Miza reală: nu „vindem țara”, ci decidem cum o administrăm

Analiza are mai multe fațete și toate trebuie puse în balanță. Listarea aduce avantaje pentru companii, pentru stat, pentru piață și pentru investitori. Cu precădere, cei mici de pe plan local, care își pot plasa banii în nume de care au auzit și care le prezintă încredere.

Desigur, că nu așa se repară guvernanța corporativă. Nu așa se garantează investiții bune. Și nu așa se elimină riscul politic. Dar, așa se pot introduce reguli, acolo unde – prea des – au existat excepții. Poate transforma companiile publice din instrumente administrative în emitenți responsabili.

În concluzie, lista AMEPIP este, în această etapă, un punct de plecare, nu o decizie finală. Unele companii vor fi pregătite mai repede. Altele vor avea nevoie poate de o restructurare, de clarificări juridice sau chiar de schimbări de conducere. Dar tocmai acesta este câștigul procesului: obligă statul să se uite în propriul portofoliu, să decidă ce păstrează, de ce păstrează și cum administrează.

Pentru companii, listarea poate aduce capital și disciplină. Pentru stat – bani și transparență. Însă, pentru bursă – lichiditate și relevanță. Pentru micii investitori – acces la economia reală.

Per total, pentru România, acesta ar putea fi unul dintre rarele exerciții în care reforma nu vine printr-o nouă instituție, ci prin expunerea unor active vechi la reguli mai clare.